Sindromul Asperger este considerat, în prezent, a face parte din tulburarea de spectru autist, în esență cea care afectează dezvoltarea abilităților sociale și de comunicare. Trebuie, însă, menționat faptul că persoanele diagnosticate cu Asperger nu au o întârziere în dezvoltarea limbajului și, de cele mai multe ori, au abilități lingvistice bine dezvoltate, cu o inteligență normală sau peste medie. În ziua de astăzi, există mulți specialiști care consideră sindromul Asperger ca fiind o formă ușoară de autism, fiind folosită formularea de “autism înalt funcțional”, dar această caracterizare nu are încă un echivalent oficial în terminologia medicală oficială.
În măsura în care ar putea fi realizată o clasificare, copiii cu sindromul Asperger pot să aibă următoarele particularități, sub diferite forme de severitate:
- Hipersensibilitate la factori externi, cum ar fi lumină, sunete, diferite gusturi;
- Au anumite dificultăți la nivelul comunicării non-verbale, mai exact o neadaptare a tonului, a intensității vocii etc;
- Dificultăți în a iniția și a menține o conversație;
- Pot apărea mișcări necoordonate, care, din exterior, sunt interpretate ca stângăcii ale copilului;
- Anxietate și depresie.
Multe dintre aceste simptome tind să se atenueze odată cu înaintarea în vârstă, astfel încât un adult cu sindromul Asperger poate controla parte dintre lucrurile enumerate anterior, punându-și în valoare anumite atribute pozitive care sunt, la rândul lor, generate de această afecțiune: au o putere de concentrare și o persistență remarcabile, recunosc mai ușor tiparele în diferite situații și sunt mult mai atenți la detalii.
Terapiile recomandate în cazul
pacienților diagnosticați cu Asperger:
- În cazul stărilor de anxietate și a altor trăiri personale, specialiștii recomandă terapia cognitiv-comportamentală;
- Parcurgerea unor cursuri de formare și de consolidare a abilităților sociale are capacitatea de a susține abilitățile de conversație și de înțelegere a relațiilor interumane;
- Logopedia poate ajuta la controlul vocal din timpul discuțiilor;
- Exercițiile fizice și ocupaționale tind să îmbunătățească coordonarea;
- Terapia medicamentoasă (substanțele psihoactive) au rolul de a combate stările de anxietate și de depresie.
