Terapeuti

Andra Tabără

Andra Tabără​

Andra Tabără este psihoterapeut și analist comportamental. Din dorința de a oferi servicii de calitate, resurse și suport copiilor și familiilor cu care colaborează, aceasta a urmat cursuri de specializare în Analiza Comportamentală Aplicată (Applied Behavior Analysis) la University of North Texas (Statele Unite ale Americii) si a obținut certificare internațională ca specialist în autism (International Board of Credentialing and Continuing Education Standards). Dinamică, optimistă și empatică, Andra este motivată de dorința de progres și specializare continuă.

Cristina Geană

Cristina Geană​

Cristina este consultant în analiza aplicată a comportamentului, psiholog clinician și absolventă a masterului de psihoterapii cognitiv-comportamentale și psihologie clinică, precum și a cursului de lungă durată în analiza aplicată a comportamentului, în cadrul Universității Clemson, SUA.

Primii pași în direcția lucrului cu copiii speciali au fost realizați de Cristina în 2012, perioadă în care a fost, timp de un an școlar, voluntar în cadrul Școlii Speciale nr. 2, Ploiești. După masteratul în psihoterapii cognitiv-comportamentale, ea a decis că aceasta este calea pe care dorește să o urmeze și, de atunci, lucrează și studiază dezvoltarea copilului și intervenția în cazul copiilor cu tulburări de neurodezvoltare și limbaj.

Pentru a veni în sprijinul comunității în care trăiește, Cristina a pus, în 2016, bazele a ceea ce acum poartă numele Beautiful Mind – centrul de terapii pentru copiii cu tulburări de neurodezvoltare și limbaj.

Alexandra Arsene

Alexandra Arsene​

Alexandra Arsene a terminat Facultatea de Științe ale Educației, Știinte Socio-Umane și Psihologie, specializarea Terapie Ocupațională, este absolventă a Facultății de Psihologie, absolventă a Masterului de Psihologie Clinică – Intervenție și Evaluare, precum și a Modulului Psihopedagogic nivel I. În prezent, Alexandra ocupă funcția de președinte al Asociației Zâmbește și Dăruiește – Centrul de zi “Aripi pentru Îngeri”, organizație acreditată și licențiată drept furnizor de servicii sociale și în curs de acreditare ca structură de psihologie, fiind, de asemenea, psiholog clinician cu drept de liberă practică, terapeut ABA, formator acreditat ANC.

De-a lungul timpului, Alexandra Arsene a urmat cursul “Tehnici ABA la copilul cu autism”, fiind recunoscută ca Registered Behavior Technician (RBT) de către Behavior Analyst Certification Board (BACB) din 2020. A participat la cursul de perfecționare ”Sistemul de Comunicare prin Schimbul de Pictograme” PECS Basic Training, absolventă a cursului de lungă durată “Tehnici și proceduri de intervenție în terapia logopatiilor.